Homofobia incita Romania. Lectie despre prostie


Gigi Becali. Ion Iliescu. Gheorghe Funar. Marian Vanghelie. Gheorghe Flutur. Si altii. Nume. Prenume. Nume de oameni care vor cu tot dinadinsul sa intre in istorie. Oameni pentru care politica inseamna chiar chintesenta vietii lor. S-au obisnuit sa fie puternici si vor puterea. Unii cu politici si programe coerente, altii cu declaratii si gesturi populiste. Comportamente si oameni diferiti acuzati cu totii de ipocrizie si prostitutie politica. Ca doar ce nu face omu' pentru un vot in plus.

Asa i-am putea caracteriza in cateva cuvinte pe acesti "magnati" politici, "mesia" ai partidelor politice sau autoproclamati "trimisi ai lui Dumnezeu".
Chiar daca provin din mai multe medii si partide si au discursuri si grade de (in)cultura diferite, pe toti acestia ii leaga strans, a dracu' de mult, homofobia din ei. O homofobie de doua tipuri. Unii dintre ei se hazardeaza in discursuri populiste preelectorale, doar doar ar mai castiga cateva voturi in plus si asta doar de fatada, pentru a demonstra legatura stransa cu poporul, impartasirea gandurilor si idealurilor comune. Ceilalti insa o fac din prostie, din lipsa de informare si dintr-o inadaptare la realitatile cotidiene.

Nea' Gigi Becali, un populist-extremist convins, nascut la tara, in comuna Zagna (jud. Braila) incearca a fi unul dintre cei mai aprigi homofobi din Romania. Declaratiile lui au o istorie cam lunga...

Totul ar fi inceput prin 26 mai 2006 cand, a sa fundatie impreuna cu alte organziatii nationaliste, printre care si "Noua Dreapta", au semnat un manifest pentru interzicerea primului mars gay din Romania. Ulterior, Curtea de apel Bucuresti a decis ca parada este legala. "Nu-i discriminez. Ei abuzeaza de drepturile lor. asta-i prozelitism. Sa faca ce vrea acasa la ei, dar nu pe strada." declara atunci Gigi. Si tot atunci, a declarat ca intentioneaza sa plateasca pentru un referendum despre casatoriile intre persoanele de acelasi sex, crezand ca 99% dintre romani vor fi impotriva. Mai grav a fost cu afirmatia hitlerista "Ce atatia homosexuali? Dau eu doua sau cinci milioane de dolari si ii terminam pe toti homosexualii din tara".

Ulterior, a crescut mare, si in 2007, intr-o conferinta de presa inainte de GayFest 2007, a inceput iar cu atacuri dure la adresa homosexualilor, a raposatului Freddie Mercury dar si a ziaristilor "care scriu urat despre el":
„Te uiti in ziar, vezi aici (deschide ziarul Gazeta sporturilor). Cine scrie? Uite scrie aici unul Adrian Georgescu. Ba, asta sigur e homosexual, scrie tampenii aici de mine, ca cutare, chip cioplit, tampenii adica. Ei, homosexualii, au oftica pe mine, eu nici n-am oftica pe ei, îi iubesc ca pe toti oamenii, numai le spun ca e pacat ce fac ei, dar ei scriu urat de mine. Cum vezi pe unul ca scrie urat de Gigi Becali, stii ca e homosexual. suta la suta e. Cu mine ce are? Uite ce baiat bun sunt, ma port frumos cu voi. De ce scrie urat de mine? inseamna ca e homosexual! Ca n-ai cum sa explici altfel. Ce ai cu Becali? Eu sunt baiat bun si ei scriu de mine. Opinia e altceva, si sa scrii urat, sa jignesti, sa inventezi, e altceva. Ala inventeaza. Nu inseamna ca e homosexual? Pai e idiot, ce treaba am eu cu el?”.

Lansat pe aceasta tema, Becali i-a anuntat pe homosexuali ca nu au ce cauta la meciurile Stelei, dar pot sa vina în Ghencea, „...sa se babardeasca (n.r. - rade) prin tufisuri pe acolo. Ce, am vreo problema eu?”.

Gigi nu l-a iertat nici pe Freddie Mercury, fostul component al trupei Queen, homosexual declarat, decedat la sfarsitul lui 1991, anuntand ca atata timp cat el va fi la steaua, in Ghencea nu se va mai auzi melodia “We will rock you”, ci numai muzica religioasa.
"O sa vedeti cum o sa fac si cu galeria. Pac, muzica religioasa inainte de meci. Mie asa-mi place, eu platesc... Nu mai e aia cu distrug, fac, dreg, a lui Mercury, sau cum il cheama, pe nebunul de Mercury, ala, homosexualul (n.r. - Freddie Mercury, fostul solist al trupei Queen). Nu e melodia lui: va voi distruge sau cum (n.r. - We Will Rock You)... De ce sa pun asa ceva, sa se distruga intre ei jucatorii, sa se omoare? Pun muzica de pace, de prietenie, de joc, de omenie. Nu facem distrugeri, sa ne rupem picioarele. Sa vezi, nici accidentari n-o sa fie asa multe. Cine nu vrea, sa nu vina. Cine vrea muzica lui dracu' n-are ce cauta în Ghencea. Muzica lu' satanistu' ala, cine vrea, sa se duca la dracu'. Cine vrea muzica lui Hristos, sa vina la Ghencea. Muzica lui dracu', la homosexuali, nu-mi trebuie."

Tot Becali e cel care a declarat ca "Nu voi da vreodata mana cu un homosexual. E cel mai mare pacat" si este acuzat ca ar fi finantat contramanifestatiile la parada GayFest din 2006 si ca, in numele Domnului, instiga lumea la ura si discriminare.

Ion Iliescu, fost mare conducator de tara, in 11 decembrie 2005, intr-un interviu acordat cotidianului "Evenimentul Zilei" ("Ion Iliescu: homosexualii nu tin cont de functiile gaurilor") s-a pronuntat virulent impotriva homosexualilor.
In interviu, Iliescu spunea ca: "Natura a creat alte organe pentru satisfactii sexuale. Nu intri intr-o gaura care are alta functie: sa elimine dejectiile umane. Este o lipsa de igiena elementara. Daca greseste Biblia, gresesc si eu".

Fostul sef al statului spunea atunci ca discriminarea homosexualilor nu reprezinta o solutie si ca nu vrea sa raneasca pe nimeni, dar ca "nu are nici un fel de simpatie pentru acest fel de comportament" pe care il considera "deviant" si "nenatural". Sunt putin traditionalist, dar privesc lucrurile si din punctul de vedere al sanatatii mentale si al sanatatii propriu-zise", a adaugat Iliescu.

Gheorghe Flutur, fost ministru, actual senator si lider al Partidului Liberal Democrat (PLD) da si el cu bata-n balta, sau mai precis in homosexuali.
Intr-un interviu acordat lui Andrei Gheorghe despre ce parere ar avea despre un coleg de partid homosexual, Flutur a si venit rapid cu un raspuns ipocrit: "Nu ne-am gindit, dar, personal, categoric ca as fi unul care as sustine racirea relatiilor cu acest om. Deci morala crestina trebuie sa fie cea care sa ne urmareasca“, gandindu-se probabil la marea masa de votanti crestini pe care i-ar putea acapara cu o astfel de declaratie.

De la Cluj, uitat de lume, Gheorghe Funar incearca si el sa iasa la lumina. Daca pana acum s-a remarcat doar prin nationalismul sau exacerbat, prin vopsirea diferitelor obiecte publice din oras in culorile tricolorului (banci, pubele, stalpi de circulatie etc.), unele dintre actiunile sale au fost interpretate ca fiind anti-maghiare, in acesta categorie intrand schimbarea denumirilor de strazi care evocau memoria unor personalitati ale culturii maghiare, organizarea, in ziua semnarii tratatului de baza intre Romania si Ungaria a "Tratatului de la Timisoara", a unei parade mortuare pe strazile Clujului (un sicriu continand o inima de plus strapusa de un cutit a fost purtat pe strazile orasului în compania primarului Funar si a simpatizantilor sai).
Fost primar de Cluj, s-a remarcat prin numeroasele procese pe care le-a purtat impotriva unor intelectuali clujeni, jurnalisti, politicieni, pe care cel mai adesea i-a acuzat de insulta si de calomnie. Impotriva sa au fost initate de asemenea numeroase actiuni penale, cel mai adesea pentru abuz în serviciu.

Si pentru ca era sa a apus iar fotoliul de senator pe care l-a obtinut in urma alegerilor din 2004 si-l va pierde in curand, s-a prins ca problema homosexualitatii este una "fierbinte" pentru electoratul roman.
Intr-o conferinta de presa sustinuta in iunie 2007 la Cluj, Gheorghe Funar a anuntat ca impreuna cu alti parlamentari PRM-isti au inaintat Parlamentului Romaniei un nou proiect de lege ce vizeaza interzicerea manifestarilor publice cu caracter homosexual. PRM-istul spune ca aceasta idee i-a venit in urma discutiilor in cadrul "Grupului de Rugaciune de la senat si Camera Deputatilor".

Potrivit initiativei lui Funar, daca aceasta va fi aprobata de Parlament, va fi interzisa organizarea de manifestari publice cu caracter homosexual iar primarilor li se va interzice aprobarea unor astfel de actiuni. Cei ce nu vor respecta legea si vor manifesta public vor trebui sa plateasca chiar si amenzi, valoarea acestora fiind de 7000 RON pe cap de homosexual. Tot cu aceasta ocazie parlamentarii PRM cer modificarea Codului Familiei si introducerea clara a unui paragraf in care sa se mentioneze ca o casatorie poate fi efectuata doar intre un barbat si o femeie.
“Astfel de manifestari incalca preceptele biblice si ii sfideaza pe credinciosii romani, Biserica Ortodoxa Romania si celelalte biserici”, si-a argumentat senatorul PRM propunerea legislativa.
Marian Vanghelie, nascut in Ferentari, fost sef de sectie la o marochinarie si ales primar inca din 2000, a devenit celebru pentru exprimarile sale agramate si pentru ca si-a luat bacalaureatul intr-un mod suspect, abia la 33 de ani si abia...dupa ce a ajuns primar. Deci nu ar trebui sa ne mire de ce, in iunie 2006 declara la adresa homosexualilor ca "sa se duca in Congo!".

Intervievat de "Libertatea" despre o posibila "sarcina de serviciu" de a oficializa si casatorii intre homosexuali, daca o astfel de lege ar fi votata in parlament, Vanghelie a raspuns: "Eu? sa-i casatoresc? Niciodata! sunt homosexuali chiar si in politica si poate vor propune un asemenea proiect de lege, dar nu va fi aprobat. Cei care doresc se pot duce linistiti in Congo, sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti. Nu ma intereseaza ce fac homosexualii cand isi pun cearceaful in cap... Dar sa-i casatoresc mi se pare mult prea mult".

Un alt copil al politicii romanesti, Corneliu Furtuna, incearca si el sa iasa din anonimatul existential. Furtuna, lider de Botosani al PNTCD s-a cam saturat probabil sa fie doar o vedeta locala si aspira la functii mai mari. dar pentru asta trebuie sa fii remarcat si bineinteles, placut de popor. Prinzand ideea, domnul Furtuna s-a declarat impotriva marsului homosexualilor care a avut loc in capitala, "cu atat mai mult cu cat manifestarea lor a fost realizata in public". „Ei au confiscat titlul de diversitate pentru a putea face o manifestare de proportii. Dar diversitate nu inseamna doar homosexualitate. Fiecare om este liber sa se manifeste in interiorul proprietatii sale, dar in spatiul public, oriunde in lumea asta, exista reguli care se respecta. Cu indivizii care au aceasta problema nu avem nimic. avem si ne pronuntam ferm impotriva fenomenului de homosexualitate iritanta. Ce face omul la el in pat e problema personala, dar cand vine in spatiul public, deja nu e in regula. Plus de asta, suntem un popor crestin”, a incercat sa se faca auzit presedintele PNTCD de Botosani, Corneliu Furtuna.

Si ca banana sa fie descojita de unde trebuie si sa para si mai tare, s-a luat si de Becali, dezaproband purtarea sefului Partidului Noua Generatie (PNG), care nu s-a aratat deranjat de posibilele casatorii intre homosexuali, ( "sa se casatoreasca cate zece pe zii, dar in biserica nu au ce cauta!",spune magnatul George Becali intr-un interviu). Acesta se intreaba in consecinta ce fel de crestin e Becali, daca promoveaza casatoriile de acelasi sex, lucru infierat si blamat de Biblie.

Un articol de Lucian Dunareanu

Niciun comentariu: